Ilinca
SEMNALUL DIN MUNȚI
Stația meteo izolată de pe creastă era înghițită de o furtună de zăpadă care tăiase orice legătură cu valea de trei zile. Ilinca, meteorolog de serviciu, verifica instrumentele de măsurare la lumina unei singure lămpi, în timp ce vântul arunca zăpada în geamurile duble ca pe pumni de nisip.
Era obișnuită cu izolarea. Îi plăcea chiar: liniștea mare, cifrele curate, cafeaua pe plita mică. Dar noaptea asta avea ceva neobișnuit, ca o încordare a aerului dinaintea unui cuvânt.
În primele zile de furtună își făcuse un program: la fiecare două ore ieșea până la adăpostul instrumentelor, cu frânghia legată de mijloc. Acum frânghia atârna de un cui, înțepenită de gheață ca un șarpe mort.
Pe ecranul barometrului, linia căzuse brusc, apoi urcase, apoi căzuse din nou, o curbă fără sens pe care nu o mai văzuse în nouă ani de serviciu.
Receptorul radio de unde scurte, pe care îl foloseau doar pentru urgențe extreme, a început să emită un pârâit intermitent.
Ilinca s-a apropiat de consolă și a ajustat frecvența, milimetru cu milimetru.
Prin zgomotul de fond s-a conturat un semnal Morse, repetat obsesiv, ca o ticăială: un cod de coordonate care indicau o cabană părăsită, la doi kilometri mai jos pe creastă.
Ilinca a notat cifrele pe marginea jurnalului de bord, cu un creion care îi tremura. Coordonatele erau bune. Le-ar fi recunoscut și în somn: locul pe care îl văzuse de la fereastră în fiecare dimineață, până într-o zi când nu mai fusese acolo.
Conform evidențelor oficiale, cabana aceea fusese distrusă de o avalanșă cu trei ani în urmă, iar accesul în zonă era interzis.
Semnalul s-a oprit brusc, înlocuit de o voce distorsionată:
— Echipa 4... echipa 4... Am găsit structura îngropată. Avem nevoie de evacuare imediată.
Ilinca a ridicat microfonul, cu degete reci.
— Aici Stația Meteo 7. Cine recepționează? Zona este închisă din cauza riscului de avalanșă!
— Nu există nicio avalanșă, a răspuns vocea. A fost doar o poveste, ca să țină lumea departe. Dacă ești la stație, închide ușile. Au scăpat din buncăr.
Ilinca a rămas o clipă cu microfonul în mână, ascultând doar vântul. Apoi a verificat zăvorul de la intrare, apoi pe cel de la ușa din spate, cu o grijă pe care nu și-o explica.
Prin lemnul gros a ajuns la ea un miros pe care nu putea să-l numească: pământ umed și metal, ca de o pivniță care se deschide.
Ușa de la intrarea în stație a vibrat sub impactul unei rafale violente, urmată de o bătaie ritmică în lemnul gros.
Ilinca s-a apropiat de fereastra mică a ușii de la intrare și a șters condensul de pe sticlă cu mâneca.
În lumina farului de la stație, pe zăpada netedă nu se vedea nicio urmă de pași. Dar clanța ușii a început să se apese, încet.
Trailerul se adaugă
Ai o poveste? Scrie-o Intră la Masă
Mi-a atins sufletul M-a ținut cu sufletul la gură Pură poezie
Intră ca să continui. Te aducem înapoi aici.
Punctajul de Ecou — Punctajul de Ecou se formează (0/5)
Rezonanța — Mi-a atins sufletul 0 · M-a ținut cu sufletul la gură 0 · Pură poezie 0