Poveste în limba română
Matei
MOSAICUL DE MARMURĂ
Ploaia bătea în geamurile înalte ale cabinetului, lăsând pe sticlă dâre lungi, translucide, care strâmbau lumina felinarelor de pe stradă. În încăpere mirosea a hârtie veche, a tuș proaspăt și a lemn de brad. Matei stătea aplecat peste masa de stejar, iar liniile fine ale ultimei lui lucrări străluceau sub lumina rece, aproape chirurgicală, a lămpii de birou.
De trei ani restaura conacul boieresc de la marginea orașului. O clădire grea, încărcată de tăceri și de zvonuri despre o avere ascunsă în ziduri. Muncitorii spuneau că, dacă pui urechea pe piatră, o auzi respirând. Matei râdea de poveștile astea, dar nu mai trecea singur prin pivniță după apus.
Cu două săptămâni în urmă, proprietarul venise neanunțat pe șantier. Un bărbat sobru, mereu îmbrăcat impecabil, cu o privire care nu trăda niciodată nimic. Se oprise în capul scărilor care coborau spre pivniță și întrebase, aproape în treacăt:
— Ai găsit ceva în subsol?
Matei simțise cum i se umezesc palmele pe riglă. Inima îi bătea tare, dar își păstrase chipul de om care nu are nimic de ascuns.
— Doar fundația originală și câteva arcade de cărămidă, răspunsese el, privindu-l drept în ochii mici și întunecați.
Mințise. Cu o zi înainte, în pivnița de sub cramă, dăduse peste un perete pe care nu-l văzuse nimeni în trei ani: un mozaic de marmură alb-negru, acoperit de un strat de tencuială uscată. Când a dezgolit o fâșie, desenul a apărut ca un ochi care se deschide: un blazon împărțit în patru, cu o cheie și un corb.
Centrul mozaicului nu se potrivea cu restul. O plăcuță de marmură neagră sunase a gol sub dosul dălții. A scos-o centimetru cu centimetru și în spatele ei a găsit o nișă adâncă și uscată. Înăuntru stătea o casetă de metal greu, rece ca o piatră de râu, sigilată cu ceară roșie, purtând aceeași pecete cu corbul.
Nu spusese nimănui. O cărase la birou ca pe un furt, înfășurată în haină, și lucrase la zăvorul ruginit până aproape de miezul nopții, cu o daltă fină și un ciocan de cauciuc, trăgând cu urechea la fiecare scârțâit al clădirii.
Înăuntru nu erau bijuterii și nici monede de aur, cum promiteau legendele locale. Erau jurnale legate în piele neagră, roasă la colțuri, și hărți ale proprietăților din jur, desenate de o mână sigură, de om obișnuit să măsoare pământul.
Matei citise până i se înroșiseră ochii. Scrisul era maroniu, aproape șters, dar limpede. Jurnalele nu aparțineau fostului boier, ci bunicului lui, un om despre care în familie se vorbea doar în șoaptă și care dispăruse fără urmă în anii '50. Fiecare rând suna ca o spovedanie și ca o avertizare.
Printre pagini găsise și o schiță a conacului, în care pivnița avea o încăpere în plus, una pe care planurile oficiale nu o pomeneau. Pe margine, trei cuvinte, apăsate în hârtie: „Nu pentru moștenitori.”
Telefonul de pe birou a vibrat scurt, apoi din nou, spărgând tăcerea. Matei a tresărit atât de tare, încât a răsturnat cana de ceai peste o schiță.
Număr necunoscut. Prefixul arăta o zonă izolată, de munte, din nordul țării. A ezitat până când ecranul s-a stins și s-a aprins la loc, apoi a dus telefonul la ureche.
— Matei? Vocea era răgușită, abia șoptită, ca a unui om care își cântărește fiecare cuvânt. Dacă ai deschis caseta, nu te uita la hărți. Uită-te la ultimele pagini din jurnalul albastru.
Mâna i-a încremenit. Nu exista niciun jurnal albastru în casetă. Doar cele negre. Le numărase de trei ori.
— Cine sunteți? Glasul lui s-a auzit străin, subțire.
— Cel care a lăsat caseta acolo, ca să vadă cine vine s-o caute. Acum privește în spatele tău.
Matei a rămas cu telefonul lipit de ureche. În spatele lui s-a auzit un zgomot ușor, ca un pas ezitant pe parchetul vechi, venind chiar din umbra ușii.
Dinspre hol venea un aer rece și umed, cu miros de igrasie, deși el știa sigur că încuiase ușa de stejar când intrase în birou.
La bande-annonce est en cours d'ajout
Ai o poveste? Scrie-o Intră la Masă
Cela m'a touché l'âme Cela m'a tenu en haleine Pure poésie
Entrez pour continuer. Nous vous ramenons ici.
Score d'écho — Punctajul de Ecou se formează (0/5)
Résonance — Cela m'a touché l'âme 0 · Cela m'a tenu en haleine 0 · Pure poésie 0