Teodora
PIESA LIPSĂ
Atelierul de restaurare al Teodorei mirosea a lac vechi, a lemn de nuc și a praf fin, aurit de lumina târzie a după-amiezii. Pe masa ei de lucru, sub lampa cu braț articulat, se odihnea o casetă muzicală din secolul al XIX-lea, decorată cu încrustații de fildeș și abanos, cu un lac întunecat de sute de degete.
Piesa îi fusese adusă de un colecționar privat, un bărbat politicos și imposibil de ghicit, care îi oferise o sumă exorbitantă pentru a repara mecanismul intern fără să modifice nimic la aspectul exterior. Teodora acceptase mai repede decât ar fi trebuit.
— Nu atinge cilindrul de bronz cu unelte necorespunzătoare, îi spusese el la plecare. Muzica trebuie să sune exact așa cum a fost concepută.
Studiase mecanismul zile întregi. Ceva nu se potrivea. Rotițele cu dinți metalici nu erau așezate pentru o melodie obișnuită. Păreau să urmeze un cod matematic, o regulă care se repeta și se frângea, ca o limbă veche în care cineva încercase să ascundă o propoziție.
Cu o pensetă fină, a înlocuit ultimul stift rupt, și-a ținut răsuflarea și a răsucit cheița din spate.
Mecanismul a pornit cu un pârâit ușor, iar o melodie lentă și nostalgică a umplut atelierul, cu notele ei de cristal căzând una câte una în tăcere.
Nu era a unui compozitor pe care să-l știe. Avea ceva de nană, de vals cântat de cineva care nu vrea să fie auzit. Teodora a ascultat-o cu ochii închiși, cu mâna sprijinită pe masă.
Pe măsură ce muzica ajungea la a treia strofă, un compartiment mic, ascuns în baza casetei, s-a deschis singur, cu un clic.
Înăuntru se afla o cartelă perforată de metal, subțire ca o frunză, asemenea celor folosite la primele calculatoare mecanice.
Teodora a ținut-o sub lupă. Nu erau simple găuri. Erau coordonate geografice precise, urmate de o serie de date calendaristice, în coloane atât de drepte, încât păreau făcute de o mașină.
Curioasă, a scris prima serie pe laptop. Hărțile s-au deschis una după alta, ca niște ferestre către un trecut pe care nu-l ceruse.
Coordonatele indicau locul exact al unor proprietăți confiscate de stat în timpul regimului comunist, proprietăți care făceau acum obiectul unor litigii de sute de milioane de euro. Printre ele, un nume de loc pe care îl auzise toată copilăria, fără să știe de ce îi făcea stomacul să se strângă.
Un pas apăsat s-a auzit la ușa atelierului. Clopoțelul de deasupra nu sunase.
Teodora a ridicat privirea și l-a văzut pe colecționar în prag, cu ochii ațintiți asupra cartelei din mâna ei.
— Ai fost mai pricepută decât trebuia, Teodora, a spus bărbatul, pășind în atelier și închizând ușa în urma lui.
S-a auzit clar zgomotul cheii răsucite în broască.
Trailerul se adaugă
Ai o poveste? Scrie-o Intră la Masă
Mi-a atins sufletul M-a ținut cu sufletul la gură Pură poezie
Intră ca să continui. Te aducem înapoi aici.
Punctajul de Ecou — Punctajul de Ecou se formează (0/5)
Rezonanța — Mi-a atins sufletul 0 · M-a ținut cu sufletul la gură 0 · Pură poezie 0